„Toată construcția este sortită pierzaniei” – ipoteza lansată de un director de bancă europeană

Toată construcția este sortită pierzaniei - ipoteza lansată de un director de bancă europeană
Publicat: 18/02/2013, 10:26
Actualizat: 07/02/2016, 10:42

Recenta apreciere a euro este iluzorie, iar moneda europeană este sortită eșecului, întrucât zona euro nu a susținut proiectul unei monede comune cu o uniune fiscală, a declarat Lars Seier Christensen, codirector general al băncii daneze Saxo Bank, potrivit Bloomberg.

„Toată construcția este sortită pierzaniei. Acum suntem într-una dintre acele soluții false, în care oamenii cred că problema este controlată sau combătută”, a spus Christensen.

Euro s-a apreciat cu 8,2% față de dolar în ultimele șase luni și a ajuns la 1,3711 dolari la începutul lunii februarie, cel mai ridicat nivel începând cu 14 noiembrie. Banca Centrală Europeană (BCE) estimează o contracție economică de 0,3% pentru zona euro în acest an, iar președintele BCE, Mario Draghi, a afirmat că aprecierea euro prezintă riscuri pentru creștere și inflație.

În timp ce euro s-a apreciat, economiile Germaniei, Franței și Italiei s-au contractat peste așteptări în trimestrul al patrulea.

„Aș vinde masiv euro la orice cotație aproape de 1,4 dolari”, a spus el.

Șeful Saxo Bank a afirmat că nu este implicat în speculații financiare legate de cursul euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
„Babs” se descurcă și fără Dorian Popa. Bruneta își promovează hainele în capitala luxului
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×